RO  EN
IMI/Ştiri Europene/2017/

Enlighten Your Research @ EaP 2017 – apelul comun pentru depunerea propunerilor de proiecte de cercetare

Academia de Ştiinţe a Moldovei, Centrul Proiecte Internaţionale şi Asociaţia RENAM lansează apelul comun pentru depunerea propunerilor de proiecte de cercetare pentru anul 2017 în cadrul proiectului "Eastern Partnership Connect" (EaPConnect).

Parteneriatul Estic (Eastern Partnership – EaP) este iniţiativa regională şi multilaterală a UE şi şase parteneri estici: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. Parteneriatul îşi propune să ofere sprijin şi asistenţă pentru reforme regionale în domeniile democraţiei, drepturilor omului, economiei de piaţă, durabilităţii şi guvernării. În conformitate cu aceste prevederi, proiectul EaPConnect organizează programul internaţional Enlighten Your Research (EYR). Acest program este orientat pentru a încuraja colaborarea dintre cercetătorii care utilizează servicii IT şi reţelele specializate de infrastructură, creând o oportunitate excelentă pentru comunităţile de cercetători din regiunea Parteneriatului Estic.

EYR@EaP 2017 invită cercetătorii din orice domeniu şi partenerii lor de colaborare, să depună propuneri de proiecte cu probleme de cercetare actuale şi necesităţi de tehnologie – care evidenţiază cum accesul la serviciile de e-infrastructură şi tehnologiile computaţionale ar putea îmbunătăţi semnificativ procesul de cercetare. Programul este deschis pentru toate echipele de cercetare – de la novici până la experţi în utilizarea tehnologiilor informaţionale.

Proiectele selectate vor primi:

Exemple de servicii de infrastructură şi resurse disponibile prin intermediul EYR@EaP 2017 includ (dar nu se limitează la acestea):

Câştigătorii vor beneficia de participarea gratuită la conferinţa Eastern Partnership E-infrastructure Conference, organizată de EaPConnect în Minsk, Belarus, pe 27-28 septembrie, 2017, unde vor avea posibilitatea să prezinte proiectul lor de cercetare.

Termen limită pentru depunere: 7 aprilie 2017, ora 24:00 CET.

Pentru detalii accesaţi: https://www.eapconnect.eu/research

Pentru orice informaţii suplimentare privind suportul tehnic şi organizaţional în Republica Moldova, contactaţi persoane responsabile: dr. Petru Bogatencov, tel: +373-22739827, +373-69151334, e-mail: bogatencov@renam.md sau Pavel Rosca, tel: +373 60066900, e-mail: info@renam.md.