RO  EN
IMI/Proiecte/

Elaborarea resurselor didactice orientate spre sporirea performanței elevilor din gimnaziu la matematică

Program:Programe de Stat şi Granturi
Cifru:25.80012.0807.69SE
Termenul executării:2025 – 2026
Instituţii:Universitatea De Stat Din Moldova, Institutul de Matematică şi Informatică "Vladimir Andrunachievici"
Conducător:Teleucă Marcel
Executori: Teleucă Marcel, Larisa Sali, Ivan Borsenco
Tipul:Concursul național de proiecte de cercetare și inovare "Stimularea excelenței în cercetare"

Rezumat

Conceptul de proiect vizează un domeniu important al reformelor educaționale ce ține de abordarea diferențiată a predării-învățării matematicii în clasele gimnaziale. Problema care urmează a fi soluționată constă în acoperirea necesității stringente de resurse educaționale auxiliare, orientate spre sporirea performanțelor la matematică, destinate profesorilor și elevilor. Un punct forte al cercetării în educația matematică este o orientare puternică către conținut prin luarea în considerare a caracteristicilor specifice matematicii ca domeniu, precum și a subiectelor sau sarcinilor matematice cu caracter motivațional. Scopul propunerii de proiect constă în sporirea eficienței procesului de organizare a activităților extracurriculare la matematică, de pregătire a elevilor de gimnaziu pentru concursurile școlare de matematică prin valorificarea experiențelor de îmbogățire a curriculumului și perfecționarea metodologiei de elaborare a resurselor didactice destinate cadrelor didactice și elevilor. Cercetările în cadrul proiectului vizează atingerea următoarelor obiective: analiza oportunităților de îmbogățire a curriculumului la matematică pentru gimnaziu din perspectiva psihodidactică; evaluarea curricula și a resurselor didactice auxiliare, destinate profesorilor de matematică și elevilor din gimnaziu, orientate spre sporirea performanței elevilor la matematică editate în țară și în străinătate; elaborarea reperelor metodologice privind activitatea extracurriculară la matematică în gimnaziu din perspectiva abordării psihodidactice; elaborarea resurselor educaționale pentru activitatea extracurriculară la matematică cu elevii din clasele gimnaziale capabili de performanțe înalte în baza aplicării TIC și a tehnologiilor didactice moderne; promovarea educației de performanță la nivel național prin atragerea în activitățile proiectului a ex-olimpicilor la matematică originari din Republica Moldova.