RO  EN
IMI/Ştiri Europene/2009/

FP7-PEOPLE-2010-IRSES: Marie Curie International Research Staff Exchange Scheme

Pe data de 25 noiembrie 2009 a fost lansat apelul FP7-PEOPLE-2010-IRSES (Marie Curie International Research Staff Exchange Scheme) Schema schimbului internaţional de cercetători din cadrul Acţiunilor Marie Curie.

Acţiunea are ca scop de a acorda suport organizaţiilor de cercetare să stabilească parteneriate noi sau să consolideze cooperarea existentă prin intermediul programelor (24-48 luni) de schimb de cercetători (minimum 1 lună, maximum 12 luni pentru fiecare cercetător în parte) coordonate în comun de către organizaţiile europene de cercetare şi organizaţiile din ţările care au semnat cu UE acord de cooperare în sfera ştiinţei şi tehnologiilor sau fac parte din Politica Europeană de Vecinătate (printre care şi Republica Moldova).

Termenul limită de depunere a dosarelor: 25 martie 2010.

Pentru participare în acest concurs se crează un consorţiu din cel puţin două organizaţii din diferite ţări ale UE sau ţări asociate la PC7 şi una sau mai multe organizaţii din ţările, care au semnat cu UE acord de cooperare în sfera ştiinţei şi tehnologiilor, sau sunt în procesul de negociere a unui astfel de acord, ori fac parte din Politica Europeană de Vecinătate.

Pentru detalii accesaţi:
http://cordis.europa.eu/fp7/dc/index.cfm?fuseaction=UserSite.PeopleDetailsCallPage&call_id=245
http://international.asm.md/index.php?option=com_content&task=view&id=746&Itemid=19