RO  EN
IMI/Noutăţi/2024/

S-a stins din viața eminentul savant Niklaus Wirth

La 1 ianuarie 2024, la vârsta de 90 de ani, a încetat din viață eminentul savant elvețian Niklaus Wirth. Pe parcursul carierei sale el a devenit unul dintre teoreticienii de frunte ai informaticii, în mod special - în dezvoltarea limbajelor de programare.

În 1954, Wirth s-a înscris la facultatea de electronică a Institutului Federal de Tehnologie din Zurich (ETH), Elveția, obținând o diplomă de licență în inginerie electrică. În 1960, a obținut un masterat la Universitatea Laval din Canada. A continuat studiile la Universitatea din California, Berkeley, SUA, și în 1963 și-a susținut teza de doctorat dedicate limbajului de programare Euler.

Ulterior Wirth a lucrat ca asistent la Universitatea Stanford și a participat la dezvoltarea limbajului de programare PL/360.

În 1967, Wirth s-a întors la ETH Zurich și a devenit profesor de informatică în 1968.

În 1971, Wirth a introdus limbajul de programare Pascal, care a devenit unul dintre cele mai importante și influente limbaje în învățarea programării. El a dezvoltat, de asemenea, tehnici de programare structurală în anii '70 și a creat limbajul Modula pentru programarea modulară în 1975.

În 1984, Niklaus Wirth a fost distins cu Premiul Turing pentru contribuțiile sale la limbajele de programare și informatică.

În 1988, Wirth a dezvoltat limbajul Oberon, care a continuat evoluția lucrărilor sale anterioare. Cu profundă recunoștință ne amintim de atenția, pe care celebrul professor le-a acordat-o colegilor noștri din institut, oferindu-le cu amabilitate mai multe informații detaliate despre noul limbaj, care erau necesare pentru lucrările noastre în domeniul tehnologiei construirii compilatoarelor.

Între 1982 și 1984 și între 1988 și 1990, Wirth a fost directorul Departamentului de Informatică al ETH, iar din 1990 până în 1999, director al Institutului pentru Sisteme de Calcul la ETH.

Contribuțiile sale la dezvoltarea informaticii și limbajelor de programare vor lăsa o amprentă de neșters în istoria informaticii.